
Deseori folosim expresia ,,m-am răzgândit“.
Cercetările din ultimii 30 de ani au adus dovezi că creierul adult continuă să crească și să se schimbe, formând noi conexiuni sinaptice și eliminand altele. În spatele acestei capacități de a forma noi conexiuni se află plasticitatea creierului.
Acum știm că suntem în stare să ne schimbăm nu numai mintea, regândindu-ne, ci și creierul și că acest lucru poate fi realizat oricând, pe tot parcursul vieții și după plac.
Creierul se poate reconfigura complet. Simțurile noastre pot face efectiv schimb între ele. Noi nu vedem cu ochii, ci cu creierul – deci simțurile nu sunt decât material de intrare, purtător de informații pentru creier. Legăturile din creier se modifică într-o asemenea masură, încât putem face schimb între organele de simț.
În cazul unei leziuni cerebrale, alte zone ale creierului pot fi deprinse să prelucreze stimulii specifici oganului de simt lezat. Astfel rezultă capacitatea remarcabilă a creierui de ajustare și adaptare. Singurul lucru care trebuie făcut este de a învăța și a exersa. Pe masură ce progresăm, vom vedea rolul important jucat de atenția concentrată și exercițiul repetat în dezvoltarea de noi conexiuni neurologice, care schimbă structura creierului.
Învățarea înseamnă formarea unei noi relații între doi neuroni, iar memoria înseamnă menținerea în viață a acestei relații din punct de vedere social. Rețelele neurologice se dezvoltă ca rezultat al stimulării neurologice continue.
Neurofeedback-ul ajută la antrenarea creierului pentru obținetea de noi deprinderi.
Din perspectiva neurofeedback-ului, neuroplasticitatea este lipiciul care ține totul laolaltă. Este tehnologia la nivel celular care permite schimbări pe termen lung în cadrul sistemului nervos. Antrenamentul infra low frequency (ILF) este o formă deosebit de eficientă de neurofeedback, deoarece este o intervenție imediată care modifica starea.