Ce sunt tulburările de atașament?
Tulburările de atașament sunt un grup de afecțiuni care afectează modul în care copiii se atașează de îngrijitorii lor. Ele pot fi diagnosticate în copilărie sau chiar la vârsta adultă și pot include o varietate de atașamente diferite, cum ar fi: atașament nesigur-evitant, sigur-autonom, dezorganizat/dezorientat, rezistent/ambivalent, preocupat/lepădător, fricos/anxios și concediind/preocupat.
Cea mai comună formă de tulburare de atașament este atașamentul nesigur-evitant. Afectează aproximativ 10% din toți sugarii și copiii mici. Acest tip de tulburare de atașament face ca îngrijitorul unui copil să se simtă respins atunci când el sau ea îi solicită confort. Drept urmare, copilul învață să nu caute apropierea cu ceilalți pentru că se teme să fie rănit de respingere. Simptomele tulburării de atașament nesigur-evitant apar de obicei în timpul copilăriei timpurii. Aceste comportamente determină adesea părinții să devină frustrați și supărați pe copiii lor mici.
Unele dintre semnele mai evidente ale tulburării de atașament nesigur-evitant includ:
• Lipsa contactului vizual
• Timiditate excesivă
• Dificultate în împărțirea atenției între părinte și copil
• Crize de furie frecvente
• Rezistența la separarea de mamă sau tată
• Frica în preajma străinilor
• Comportament de agățare față de părinți
Cine este expus riscului de a dezvolta o tulburare de atașament?
Copiii care cresc fără să fi avut o prezenta parentală consistentă tind să fie expuși unui risc mai mare de tulburări de atașament decât cei ale căror familii oferă o îngrijire adecvată. În plus, copiii care suferă de abuz și/sau neglijare sunt, de asemenea, expuși unui risc crescut de tulburări de atașament.
Alți factori, cum ar fi istoricul familial, temperamentul, genetica și sistemele de sprijin social joacă, de asemenea, un rol important în determinarea dacă cineva va dezvolta o tulburare de atașament.
Unde cerebrale și tulburări de atașament
Tulburările de atașament au fost legate de modele anormale de activitate electrică în creier. Mai precis, cercetătorii cred că aceste tulburări apar ca o consecință a funcționării modificate în anumite zone ale creierului. De exemplu, unele studii sugerează că persoanele care suferă de tulburare de atașament evitativ tind să arate un nivel crescut de unde alfa în timp ce vizionează imagini cu fețe care exprimă furie. Alte cercetări au arătat că persoanele cu atașamente anxioase prezintă o activare scăzută în regiunea amigdalei a creierului.
În schimb, cei cu personalități atașate rezistente par să activeze această zonă în mod excesiv.
Cum poate ajuta neurofeedback-ul la tratarea tulburărilor de atașament
În ultimii ani, a existat un interes din ce în ce mai mare pentru utilizarea semnalelor bioelectrice pentru a antrena creierul pacienților să funcționeze mai bine. Neurofeedback -ul implică predarea subiecților cum să controleze aspecte specifice ale activității undelor cerebrale prin feedback furnizat pe monitoarele computerului. Învățând să-și regleze propriile EEG, pacienții învață să schimbe modul în care gândesc și se comportă.
Studii care susțin neurofeedback-ul pentru tulburarea de atașament
Un studiu a constatat că adulții care suferă de tulburare de atașament evitativ au prezentat o îmbunătățire semnificativă după ce au fost supuși terapiei cu neurofeedback. Subiecții studiului au fost instruiți să crească activitatea undei beta în lobul frontal și să scadă activitatea undei alfa în lobii temporali. După finalizarea programului de tratament, participanții au raportat că se simt mai puțin stresați și au mai puține gânduri negative decât înainte de a începe sesiunile.
Sindromul Burnout este experimentat atunci când stresul se menține pe o perioadă mai lungă de timp și afectează puternic calitatea vieții. Epuizarea emoțională, detașarea, insomnia, stările depresive și scăderea capacității de concentrare sunt doar câteva dintre simptomele care duc la sindromul burnout.
Persoanele care experimentează sindromul burnout își pierd energia și dorința de muncă, se simt ineficienți și nefericiți. Somnul este afectat – fie nu poți adormi, fie ți-e greu să te trezești dimineața, perspectivă asupra vieții este una negativă, apare lipsa motivației și letargia, iar un sentiment general de insatisfacție îți acaparează viața.
Sindromul burnout este recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății ca “fenomen ocupațional” și apare, de obicei, din cauza stresului care a devenit cronic și se manifestă de obicei în mediul profesional. Cei care au parte de efectele sindromului burnout se simt epuizați fizic și emoțional, așa că viața profesională stresantă ajunge să afecteze fiecare parte din viața personală.
Fenomenul de burnout asociat mediului profesional și poate fi extrem de nociv, fiind asociat cu cresterea riscului de boli cardiovasculare, depresie si sinucidere.
Terapia cu Neurofeedback ajută la ameliorarea simptomelor de burnout, fiind o formă de terapie sigură și rapidă, bazată pe știință și fără efecte secundare. Neurofeedback se folosește de una din cele mai impresionante abilități ale creierului: neuroplasticitatea.
Aici găsești Legătura dintre neuroplasticitate, neurofeedback și schimbarea obiceiurilor.
Neurofeedback este un antrenament al creierului, care ajută undele cerebrale să revină, în timp, la o normalitate relaxantă. În cazul sindromului de burnout și al efectelor acestuia, neurofeedback ajută creierul să se relaxeze. În timpul unei ședințe cu neurofeedback, terapeutul se uită de aproape la funcționarea electrică a creierului și la felul în care variază undele cerebrale. Astfel, cu ajutorul trainingului de neurofeedback, creierul este antrenat să funcționeze într-un fel optim și confortabil, care, în timp, devine natural.
AIci găsești mai multe detalii despre Cum să înțelegem terapia cu Neurofeedback.
Paraplegia este paralizia parțială sau completă a corpului și poate avea diferite cauze. Majoritatea cazurilor de paraplegie sunt produse de accidente care cauzează leziuni traumatice ale măduvei spinării, dar sunt și alte motive pentru pierderea senzațiilor din partea inferioară și superioară a corpului și afectarea mobilității.
Paraplegia poate fi ereditară, dobândită sau cauzată de un accident vascular cerebral. Cauzele paraplegiei pot fi locale sau cerebrale, de la traumatisme la nivelul măduvei spinării sau a creierului, până la inflamația membranelor care îmbracă nervii spinali, fracturi ale coloanei vertebrale (cum se poate întâmpla în bolile degenerative ale oaselor), accidente rutiere, accidente sportive sau accidente chirurgicale, tumori canceroase sau infecții.
Pierderea mișcării și a senzitivității ca urmare a lezării sistemului nervos poate aduce în plus multe alte complicații, de la probleme de sănătate asociate până la depresie, anxietate și probleme cu somnul.
Îngrijirea în cazul paraplegiei nu se limitează la îngrijire medicală, psihoterapie, nutriție, fizioterapie sau terapie ocupațională. Terapia de neuromodulație, cum ar fi antrenamentul cu neurofeedback, poate ajuta la diminuarea durerii paraplegicilor, dar și la regularizarea undelor creierului în cazul apariției depresiei și a anxietății.
Terapia cu neurofeedback in cazurile de paraplegie cronică se concentrează pe diminuarea durerii neuropate care apare în 40% dintre cazuri. Neurofeedback este o terapie neuromodulatoare non invazivă prin care creierul este antrenat să recunoască și să rămână în parametrii optimi. Neurofeedback-ul identifică tipare și neregularități ale creierului, iar mai apoi îl ghidează treptat să rămână în intervale normale, restabilindu-i un tipar sănătos.
Un studiu pilot arată o reducere semnificativă a durerii în cazul paraplegiei cronice. Șase din șapte pacienți au simțit o reducere imediată a durerii în timpul trainingului cu neurofeedback. Rezultatele studiului arată că “trainingul neurofeedback produce rezultate imediate și pe termen lung în reducerea durerii neuropatice centrale.” (link studiu)
Fă-ți o programare la Neurofeedback Brașov și haide să vedem împreună cum te poate ajuta neuroterapia să-ți îmbunătățească viața. Sunt Manuela Moșoiu, terapeut în neurofeedback, și te aștept la o consultație, să stabilim planul tău personal de terapie.
Sindromul X Fragil (Fragile X Syndrome), cunoscut și ca Sindromul Martin-Bell, este o afecțiune genetică ce alterează cromozomul X, la care apar defecte ireparabile. Aceste defecte previn producția unei proteine cruciale pentru sistemul nervos, iar asta înseamnă că modalitatea în care impulsul nervos se transmite în creier este grav afectată.
Urmările sunt de diferite gravități, cu simptome mai vizibile la băieți decât la fete, dar cu statistici care arată ce nu se vede cu ochiul liber: sindromul X fragil afectează circa 1 din 8.000 de fete și 1 din 4.000 de băieți.
Pe plan psiho-emoțional, persoanele cu sindromul X Fragil prezintă întârzieri psiho-motorii, deficit de atenție, hiperactivitate, devieri de comportament cu frecvente crize de furie, anxietate socială, dificultăți de vorbire clară, variații de la dizabilitate cognitivă ușoară până la retard mental.
Principalele simptome ale Sindromului X fragil sunt întârzierea în dezvoltarea psihomotorie și retardul mental.
Acest sindrom se recunoaște și după anumite particularități fizice, printre care fața lungă și îngustă, urechile supradimensionate, maxilarul și fruntea proeminentă, strabism.
Aproximativ 70% din copii cu dereglări din spectrul autismului (ASD) suferă de comorbidități ca sindromul X Fragil. Primele semne care trebuie luate în serios sunt întârzierea psihomotorie și tulburările de comportament.
Sindromul X Fragil Este a doua cauză a deficiențelor mentale din lume, după Sindromul Down.
Cazurile descoperite cât mai repede pot fi ameliorate prin asistență psiho-terapeutice adecvat și prin terapia cu Neurofeedback. Intervenția neinvazivă a terapiei cu Neurofeedback presupune antrenarea creierului să producă undele cerebrale într-un mod optimizat. Asta duce la ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții atât pentru cel afectat, cât și pentru familie și cei cu care intră în contact.
Diagnosticul precoce crește șansa unei intervenții psiho-terapeutice potrivite, în perioada în care creierul copilului este încă în formare.
În timp, terapia cu Neurofeedback în cazul Sidromului X Fragil poate ajuta la ameliorarea simptomelor într-un mod facil și non-invaziv. Ajută la reducerea efectelor tulburărilor de comportament, se pot îmbunătăți abilitățile psihomotorii și lingvistice, integrarea copilului în societate devine mai ușoară.
Fă-ți o programare la Neurofeedback Brașov și stai de vorbă cu mine, Manuela Moșoiu, să vedem împreună ce putem face în cazul tău. Te aștept să vorbim despre cum te poate ajuta terapia cu Neurofeedback să îmbunătățești viața tuturor celor dragi afectați direct sau indirect de Sindromul X Fragil.
Durerea neuropatică centrală (CNP) are o prevalență de 40% la pacienții cu leziuni ale măduvei spinării. Este cauzată de o leziune a sistemului somato-senzorial și apare cu o prevalență ridicată în cazuri de amputație, leziune a măduvei spinării, scleroză multiplă, boala Parkinson și accident vascular cerebral.
Simptomele CNP nu răspund bine la medicamente , iar medicamentele utilizate pentru a trata acest tip de durere sunt adesea asociate cu efecte problematice. Acest lucru a generat interes pentru tratamentele non-farmacologice bazate pe neuromodulație și neurostimulare, cum ar fi hipnoza, meditația, neurofeedback-ul, stimularea magnetică transcraniană repetitivă (rTMS) și stimularea transcraniană cu curent direct (tDCS)
(Derec Jones)
Studiile electroencefalografice (EEG) au arătat că acest tip de durere are „semnături” identificabile în spectrul său de frecvență, care ar putea fi vizate de o terapie de neuromodulație, cum ar fi antrenamentul cu neurofeedback . Acest lucru ar putea duce la o terapie sigură, non-invazivă, fără o parte cunoscută. efecte.
Un studiu realizat de Hassan și colab. a investigat impactul antrenamentului cu neurofeedback asupra durerii neuropatice centrale și a semnăturilor sale cerebrale subiacente la pacienții cu paraplegie cronică.
Contactează-ne pentru o programare AICI.
Ce este Tinitusul?
Tinitusul este o percepție a unui țiuit în interiorul urechii (urechilor), atunci când nu există un sunet extern real. Când se referă la tinitus, oamenii raportează adesea „țiuit de urechi”, deși sunt raportate și sunete diferite. Sunetul poate apărea ca un sunet de fundal liniștit sau ca un sunet chiar mai puternic decât sunetele externe.
Tinitusul poate apărea sporadic, precum și în mod constant și provoacă diferite niveluri de suferinta. Cauza tinitusului poate fi diverși factori, de la acumularea de ceară, o răceală, o lovitură în cap sau expunerea prelungită la un zgomot puternic, infecții ale urechii, obiecte în ureche, alergii nazale, leziuni neurologice și stres.
Principalul simptom al tinitusului este sunetul din una sau ambele urechi, deși, în unele cazuri, sunetele sunt percepute diferit: scâncete ascuțite, bâzâit, șuierat, bâzâit, furnicături, ticăituri, clicuri, cântece, bipuri, sfârâit, sunete sau chiar ca un ton pur și constant. Pe lângă aceste sunete, pot exista și alte simptome asociate, în special în cazul tinitusului sever și continuu.
Studiile au arătat că Neurofeedback-ul poate îmbunătăți tinitusul greu de tratat. Cu Neurofeedback, tinitusul este considerat prea mult „excitabilitate” în anumite zone ale creierului, ceea ce duce la activitate necontrolată și instabilitate a creierului. Cu alte cuvinte, tinitusul este un simptom care arată că creierul este „scăpat de sub control” .
În timpul antrenamentului de Neurofeedback ne propunem să calmăm din nou creierul și să stabilizăm procesarea auditivă și sensibilitatea. Calmând creierul și antrenându-l să rămână calm, Neurofeedback poate îmbunătăți semnificativ simptomele tinitusului.
Fibromialgia este un sindrom clinic caracterizat prin dureri cronice extinse. Originea durerii este „sensibilizarea centrală”, care este o amplificare a procesării și transferului semnalelor neuronale. Pacienții suferă de obicei o gamă largă de simptome: durere extinsă, tulburări de oboseală cronică ale somnului (dificultăți de a adormi, somn fragmentat și trezire precoce), tulburări de dispoziție și leziuni cognitive.
Pentru a trata tulburarea de somn, durerea la pacienții cu fibromialgie este o provocare clinică complexă care necesită de obicei combinarea diferitelor medicamente (analgezice de scurtă durată + analgezice pe termen lung + antidepresive și așa mai departe).
Un alt tratament non-medical este încercarea de a modifica tiparele de activitate ale creierului pacientului. O astfel de abordare este terapia neurofeedback (NF) bazat pe EEG. EEG NF este o interfață pentru computer cu circuit închis în care pacientul primește un feedback de la propriul creier care semnifică o anumită stare mentala.
Feedback-ul creier-pacient permite instruirea pacienților în efectuarea unei modificări voluntare a unei zone dedicate a creierului, cum ar fi zonele legate de durere.
Simptomele unui atac de panică sau anxietate pot fi extrem de înspăimântătoare. Recunoașterea situației și amintirea că simptomele vor trece în curând pot reduce anxietatea și frica.
Aceste tipuri de atacuri au intensități și durate diferite.
Atacurile de panică sunt în general mai intense decât atacurile de anxietate . De asemenea, apar din senin, în timp ce atacurile de anxietate sunt adesea asociate cu un declanșator.
Durerea toracică este un simptom al atacurilor de panică și anxietate.
Deoarece simptomele sunt atât de similare, poate fi dificil să se facă diferența dintre atacurile de panică și anxietate.
• Atacurile de panică apar brusc, de obicei fără declanșator, sunt intense si perturbatoare si de obicei dispar dupa cateva minute.
Anxietatea este un răspuns la un factor de stres perceput sau la o amenințare. Simptomele anxietatii variaza ca intensitate de la usoara la severa, devin mai intense in cateva minute, ore sau zile si pot dura perioade lungi de timp.
Diferențele dintre anxietate și atacuri de panică sunt evidențiate cel mai bine prin compararea simptomelor fiecărei afecțiuni:
Atacurile de panică vin brusc, fără un declanșator evident.
Simptomele includ:
• o bătaie de inimă care zboară sau bate
• dureri în piept
• amețeli sau amețeli
• bufeuri sau frisoane
• greaţă
• amorțeală sau furnicături la nivelul extremităților
• tremurând
• dificultăți de respirație
• dureri de stomac
• transpiraţie
• senzația de a fi sufocat sau sufocat
Persoanele care se confruntă cu un atac de panică pot, de asemenea:
• simți o pierdere a controlului
• simți că înnebunesc
• ai o frică bruscă că vor muri
• simțiți-vă detașați de ei înșiși, ceea ce se numește depersonalizare, și simțiți-vă detașați de mediul înconjurător
Simptomele de panică tind să ajungă la vârf după 10 minute, apoi se diminuează treptat.
Cu toate acestea, pot apărea mai multe atacuri de panică la rând, ceea ce face să pară că un atac durează mult mai mult.
După un atac, mulți oameni se simt stresați, îngrijorați sau altfel neobișnuiți pentru restul zilei.
În timp ce atacurile de panică apar brusc, simptomele de anxietate urmează unei perioade de îngrijorare excesivă.
Simptomele pot deveni mai pronunțate în câteva minute sau ore. Ele sunt de obicei mai puțin intense decât cele ale atacurilor de panică.
Simptomele atacului de anxietate includ:
• fiind ușor uimit
• dureri în piept
• ameţeală
• gură uscată
• oboseală
• frică
• iritabilitate
• pierderea concentrării
• dureri musculare
• amorțeală sau furnicături la nivelul extremităților
• o ritm cardiac rapid
• nelinişte
• dificultăți de respirație
• tulburări de somn
• senzația de a fi sufocat sau sufocat
• îngrijorare și suferință
Simptomele de anxietate durează adesea mai mult decât simptomele unui atac de panică. Ele pot persista zile, săptămâni sau luni.
Atacurile de panică pot fi așteptate sau neașteptate. Atacurile neașteptate nu au declanșatoare aparente.
Atacurile de anxietate și atacurile de panică așteptate pot fi declanșate de:
• stresul muncii
• stresuri sociale
• conducere
• cofeină
• retragerea din alcool sau droguri
• afecțiuni cronice sau dureri cronice
• medicamente sau suplimente
• diverse fobii (frici excesive de obiecte sau situații)
• amintiri de traume din trecut
Este mai probabil ca oamenii să experimenteze atacuri de panică dacă au:
• o personalitate anxioasă
• o altă problemă de sănătate mintală, cum ar fi depresia , tulburarea bipolară sau o tulburare de anxietate
• membrii familiei cu tulburări de anxietate sau panică
• o afecțiune cronică, cum ar fi o tulburare tiroidiană, diabet sau boli de inimă
• probleme cu abuzul de alcool sau droguri
• stresuri continue în viața lor personală sau profesională
• a experimentat un eveniment stresant, cum ar fi un divorț sau un dol
• traumatism experimentat în trecut
• a asistat la un eveniment traumatic
Femeile sunt mai predispuse decât bărbații să aibă anxietate sau atacuri de panică
Exista strategii ce ajuta în timpul unui atac de panică sau anxietate.
Dificultatea respirației este printre cele mai frecvente și alarmante simptome ale acestor tipuri de atac.
Pentru a încetini respirația, concentrați atenția asupra respirației. Inspirați și expirați într-un ritm lent și constant până când simptomele se potolesc.
Numărați până la patru în timpul fiecărei inhalări și expirații.
Metodele de relaxare, cum ar fi relaxarea musculară progresivă și imagini ghidate, pot reduce sentimentele de panică și anxietate.
O persoană poate învăța aceste tehnici online sau lucrând cu un terapeut calificat.
Mindfulness îi ajută pe oameni să rămână la pământ în momentul prezent.
Poate fi deosebit de benefic pentru persoanele cu anxietate, care tind să se îngrijoreze de factorii de stres percepuți și potențiali.
Practicați atenția prin observarea activă a gândurilor, emoțiilor și senzațiilor fără a judeca sau a reacționa la ele.
NEUROFEEDBACK-UL este terapia de varf care ajuta la reducerea simtomelor pana la eliminarea lor, imbunatatind calitatea vietii persoanelor afectate.
Cum funcționează neurofeedback-ul?
Electrozii care înregistrează undele cerebrale sunt atașați la capul pacientului. Aceste măsurători pot fi făcute vizibile pe monitorul unui computer. Pacientul vede animații selectate pe un al doilea monitor, care raportează imediat vizibil sau audibil schimbări pozitive în activitatea creierului (feedback).
Pacientul învață prin aceste rapoarte de succes să realizeze activitatea creierului îmbunătățită mai rapid și mai sustinut. Anumite unde cerebrale sunt stimulate pentru stabilizare, în timp ce altele sunt reduse.
Desigur, nici un impuls electric nu este livrat creierului. Se măsoară doar puterea undelor creierului.
Organizarea activității creierului este optimizată prin neurofeedback. Antrenamentul cu neurofeedback îmbunătățește capacitatea oamenilor de a se controla prin feedback-ul activității creierului.
Tratamentul cu neurofeedback crește convingerea pacientului că acesta poate influența activ și schimba simptomele.
Tulburarea obsesiv-compulsivă sau TOC este o tulburare de anxietate care cauzează în general disconfort extrem. Suferinzii sunt adesea plini de impulsuri persistente și recurente, gânduri și imagini nedorite.
Categoriile tulburării obsesiv-compulsive includ:
• gânduri intruzive,
• verificare constantă,
• teama de contaminare,
• acapararea.
Simptomele tulburărilor obsesiv-compulsive includ atât comportamente obsesive, cât și comportamente compulsive. Semnele obsesiei includ:
• idei nedorite repetate,
• teama de contaminare,
• impulsuri agresive,
• gânduri sexuale persistente,
• imagini cu rănirea cuiva pe care îl iubești,
• gânduri că ai putea provoca rău altora,
• gânduri că ai putea fi rănit,
Semnele de constrângere includ:
• verificare constantă,
• numărare constantă,
• curățarea repetată a unuia sau mai multor articole,
• spălatul mâinilor în mod repetat,
• aranjarea articolelor pentru a face față într-un anumit mod.
Antrenamentul Neurofeedback oferă feedback creierului pentru a modifica undele cerebrale care creează problema cu tulburările obsesiv-compulsive.
Neurofeedback-ul reduce anxietatea și răspunsul la stres care cauzează comportamente și gânduri obsesive.
Neurofeedback Training este o terapie simplă, nedureroasă, fără medicamente. Un individ învață să-și controleze propriile unde cerebrale prin intermediul feedbackului vizual și auditiv.
Neurofeedback-ul este o modalitate de a cuantifica și de a antrena activitatea creierului.
Comunicarea între grupurile de celule din creier generează gânduri, senzații, acțiuni și emoții. Această activitate este detectabilă sub formă de unde cerebrale – impulsuri electrice generate de activitatea creierului tău.
În timpul unei sesiuni de neurofeedback, electrozii vă detectează undele cerebrale pentru a vă vedea creierul în acțiune.
Prin această metodă simplă, înveți cum să calmezi undele cerebrale asociate cu anxietatea și TOC și să crești undele creierului asociate cu calmul și funcția optimă a creierului. La fel ca exercițiile fizice întăresc și dezvoltă mușchi specifici, cu cât undele cerebrale sunt mai antrenate, cu atât vei fi mai calm și mai ușurat.
Cum ajută Neurofeedback în cazul obsesiilor (TOC)?
Scanările cerebrale au arătat că persoanele cu TOC au activitate anormală în părțile creierului asociate cu emoții puternice și reacția lor la ele și un dezechilibru al serotoninei.
Cu Neurofeedback, antrenăm zonele creierului asociate cu controlul și reactivitatea emoțională. Pe măsură ce activitatea electrică se schimbă în direcția optimă, chimia creierului se schimbă.
Și acesta este motivul pentru care oamenii încep să aibă nevoie de mai puține medicamente și, în cele din urmă, sunt capabili să le reducă și să le oprească complet.
Cât timp trebuie să fac Neurofeedback ca să văd schimbări semnificative?
S-a constatat că un număr mediu de sesiuni pentru a obține o schimbare semnificativă este de aproximativ 20-30 de sedințe. Persoanele care au alte probleme de sănătate trebuie să recunoască faptul că Neurofeedback singur nu poate face totul și trebuie să existe o înțelegere și un tratament cuprinzător al problemelor generale de sănătate.
Cât de des pot să fac Neurofeedback?
O persoană poate face o sesiune de neurofeedback de două ori pe zi, cu o pauză de cel puțin două ore între ele. Se recomandă neurofeedback de cel puțin două sau trei ori pe săptămână până la finalizarea sesiunilor.
Rezultatele par să se solidifice și să se întâmple mai repede atunci când sunt făcute mai frecvent. Dacă o persoană renunță la medicamente, este util să faceți neurofeedback în acest fel pentru a ajuta la tranziția și ajustarea chimică în organism. Când o persoană își accelerează tratamentul, obține rezultatele și viața se schimbă mai repede.
Sindromul Tourette este o tulburare neurologică caracterizată prin ticuri vocale și motorii involuntare. Afectează în jur de 1 până la 2% dintre copiii de vârstă școlară și este cea mai frecventă tulburare de mișcare la vârsta pediatrică.
Ticurile sunt mișcări involuntare sau semivoluntare, bruște, scurte, intermitente, repetitive (ticuri motorii) sau sunete (ticuri fonice). Este adesea asociată în principal cu tulburarea de deficit de atenție / hiperactivitate și tulburare obsesiv-compulsivă.
Având în vedere prezentarea sa diversă, sindromul Tourette poate imita aproape multe tulburări hiperkinetice, făcând diagnosticul uneori dificil.
Se crede că etiologia acestui sindrom este legată de disfuncția ganglionilor bazali și s-au urmărit multe indicii, atât factori genetici, cât și de mediu, dar nu a apărut încă o contribuție majoră convingătoare la patogeneza bolii.
S-a dovedit ca instruirea în neurofeedback este eficientă pentru reducerea ticurilor.
Terapia prin neurofeedback îmbunătăteste în mod substanțial calitatea vieții funcționarea psihosocială la pacienții afectați.